Prezentare generală

Diverticulul faringian, cunoscut și sub numele de diverticul Zenker, este o mică umflătură sau buzunar în formă de sac care se formează în gât. Nu este un diverticul congenital (cu care te naști), ci mai degrabă o afecțiune „dobândită”, ceea ce înseamnă că se dezvoltă în timp. Acest lucru se întâmplă atunci când mucoasa internă a gâtului (numită mucoasă faringiană) împinge spre exterior printr-un punct slab natural al peretelui muscular dintre faringe (partea gâtului din spatele gurii și a cavității nazale) și esofag (tubul digestiv).

Acest punct slab este situat specific într-o zonă cunoscută sub numele de triunghiul lui Killian, care se află între doi mușchi numiți tirofaringian și cricofaringian. Când înghițiți, dacă acești mușchi nu se relaxează corespunzător, presiunea crește, determinând mucoasa să se bombeze și să creeze acest buzunar. Alimentele și lichidele pot rămâne apoi blocate și se pot acumula în acest sac, în loc să treacă ușor în stomac.

Diverticulele faringiene sunt relativ rare și sunt observate de obicei la persoanele cu vârsta peste 50 de ani, afectând adesea persoanele de vârstă mijlocie și pe cele în vârstă, în special bărbații. Deși este o afecțiune rară, poate provoca un disconfort semnificativ și poate duce la diverse simptome care afectează capacitatea de a mânca și starea generală de sănătate.

Simptome și cauze

Înțelegerea motivului pentru care se formează un diverticul faringian și a simptomelor pe care le poate cauza este esențială pentru recunoașterea afecțiunii și solicitarea ajutorului adecvat. Simptomele se dezvoltă adesea treptat și se pot agrava în timp, pe măsură ce diverticulul crește și colectează mai multe alimente.

Simptome

Simptomele unui diverticul faringian sunt legate în principal de blocarea alimentelor sau de regurgitarea acestora și pot include:

• Dificultăți la înghițire (Disfagie): Acesta este un simptom foarte frecvent. Este posibil să simțiți că alimentele se blochează în gât, adesea sub mărul lui Adam, sau să aveți senzația unui nod în gât. Acest lucru poate face din mâncat o experiență neplăcută.
• Regurgitarea alimentelor nedigerate: Alimentele care au fost blocate în diverticul pot reveni în gură, adesea la ore sau chiar zile după ce le-ați consumat. Aceste alimente sunt de obicei nedigerate, deoarece nu au ajuns în stomac.
• Aspirația și problemele toracice: Dacă alimentele sau lichidele din diverticul pătrund accidental în căile respiratorii (trahee) în loc de esofag, acest lucru se numește aspirație. Aceasta poate duce la:
• • Tuse cronică, în special după masă.
  • Infecții toracice recurente sau pneumonie, care pot fi grave. Medicul dumneavoastră ar putea căuta în mod specific semne ale acestora dacă se suspectează un diverticul faringian.
• Respirație urât mirositoare (Halitoză): Resturile alimentare blocate în diverticul pot începe să se descompună, ducând la un miros neplăcut.
• Zgomote de bolboroseală: Este posibil să auziți sunete de bolboroseală provenind din gât pe măsură ce alimentele sau lichidele se mișcă în interiorul diverticulului.
• Scădere în greutate și malnutriție: Din cauza dificultăților de înghițire și a blocării alimentelor, este posibil să nu puteți mânca suficient, ceea ce duce la o scădere neintenționată în greutate și la o carență de nutrienți esențiali.
• Voce „umedă” sau răgușeală: Uneori, diverticulul poate afecta vocea, făcând-o să sune umedă sau răgușită.

Este demn de menționat faptul că diverticulii mici pot cauza doar o senzație ușoară de blocare a alimentelor, în timp ce cei mai mari tind să colecteze mai multe alimente, ducând la simptome mai severe, cum ar fi agravarea dificultăților de înghițire și o scădere semnificativă în greutate.

În cazuri foarte rare, un diverticul prezent de mult timp poate dezvolta cancer. Dacă prezentați simptome noi, cum ar fi durere, modificări ale vocii sau dificultăți de respirație (obstrucția căilor respiratorii), este important să solicitați imediat sfatul medicului, deoarece acestea ar putea fi semne ale acestei complicații rare.

Cauze

Un diverticul faringian se dezvoltă din cauza unei combinații de factori, legați în principal de modul în care funcționează mușchii gâtului în timpul înghițirii:

• Punct slab în peretele muscular: Punga se formează într-o zonă natural slabă a mușchilor gâtului, mai exact în triunghiul lui Killian, situat între partea inferioară a faringelui și partea superioară a esofagului.
• Probleme de coordonare musculară: Mușchii gâtului, în special mușchiul cricofaringian de la intrarea în esofag, trebuie să se relaxeze la momentul potrivit pentru a permite trecerea alimentelor. Dacă acești mușchi nu se coordonează eficient sau nu se relaxează suficient, alimentele nu pot coborî ușor.
• Presiune crescută: Atunci când mușchii nu se relaxează, efortul de a înghiți creează o presiune crescută în gât. Această presiune împinge apoi mucoasa internă a gâtului spre exterior prin punctul slab, formând punga asemănătoare unui sac.
• Slăbiciune musculară naturală și spasm: Afecțiunea este asociată cu slăbiciunea musculară naturală în zonă, spasme musculare și, în general, o coordonare musculară deficitară la intrarea în esofag.
• Posibilă legătură cu refluxul acid: Boala de reflux gastroesofagian (BRGE), în care acidul gastric refulează în esofag, poate contribui uneori la spasmul muscular și la dificultățile de înghițire, jucând potențial un rol în dezvoltarea sau agravarea unei pungi faringiene.

Deoarece este o afecțiune „dobândită”, nu este ceva cu care vă nașteți, ci se dezvoltă în timp, de obicei la persoanele în vârstă.

Diagnostic și investigații

Dacă aveți simptome care sugerează o pungă faringiană, medicul dumneavoastră va trebui să efectueze o evaluare amănunțită pentru a confirma diagnosticul și a exclude alte afecțiuni.

Diagnostic

Procesul de diagnostic începe de obicei cu o discuție detaliată despre simptomele dumneavoastră. Medicul vă va întreba despre:

• Dificultățile dumneavoastră la înghițire (disfagie), inclusiv momentul în care au început și modul în care au evoluat.
• Orice regurgitare de alimente, frecvența acesteia și dacă alimentele sunt nedigerate.
• Tusea, în special după masă, și orice istoric de infecții pulmonare.
• Alte simptome precum respirația urât mirositoare, zgomote de tip bolborosit, scăderea în greutate sau modificări ale vocii.

În timpul evaluării clinice, medicul dumneavoastră va căuta în mod specific orice semne de infecții pulmonare recurente, deoarece acestea pot fi un indicator puternic al faptului că alimentele sau lichidele pătrund în plămâni (aspirație) din cauza diverticulului. Dacă se suspectează aspirația, este important să obțineți o trimitere urgentă către un medic specialist ORL (Oto-rino-laringologie) pentru a preveni complicații respiratorii grave.

Pentru majoritatea pacienților cu suspiciune de diverticul faringian (diverticul Zenker), se recomandă o trimitere de rutină către un medic specialist ORL. Specialistul ORL va programa ulterior investigații suplimentare pentru a confirma diagnosticul.

Investigații

Cea mai sigură metodă de a diagnostica un diverticul faringian și de a-i evalua dimensiunea este prin teste imagistice specifice:

• Tranzit baritat (sau videofluoroscopie): Acesta este testul principal și cel mai concludent. Pentru această procedură, vi se va cere să beți un lichid care conține bariu, un agent de contrast special care este vizibil clar pe radiografii. Pe măsură ce înghițiți bariul, se va efectua o serie de radiografii sau o înregistrare video (videofluoroscopie). Acest lucru permite medicilor să observe modul în care bariul coboară prin gât și esofag. Bariul va evidenția clar diverticulul faringian, dezvăluind dimensiunea și forma acestuia, precum și modul în care lichidul se acumulează în interiorul său. Acest test este excelent pentru vizualizarea diverticulului și confirmarea prezenței acestuia.
• Laringoscopie indirectă: Aceasta implică utilizarea de către medic a unei oglinzi mici sau a unui endoscop flexibil pentru a examina laringele și partea posterioară a gâtului. Deși poate evidenția semne precum acumularea de salivă, nu este testul principal pentru diagnosticarea propriu-zisă a unui diverticul faringian.
• Endoscopie: Endoscopia presupune introducerea în gât a unui tub subțire și flexibil prevăzut cu o cameră video (endoscop). Deși endoscopia este utilizată frecvent pentru examinarea esofagului și a stomacului, aceasta este, în general, evitată ca investigație inițială pentru un diverticul faringian din cauza riscului mic de perforare (crearea unei găuri) a diverticulului. Dacă se efectuează o endoscopie, aceasta este realizată de obicei de specialiști cu expertiză specifică în endoscopia intervențională, adesea ca parte a unei proceduri de tratament.

Management și tratament

Tratamentul pentru diverticulul faringian (punga faringiană) este recomandat de obicei doar dacă simptomele dumneavoastră sunt deranjante sau severe, deoarece scopul principal este îmbunătățirea deglutiției și a calității generale a vieții. Abordarea managementului poate varia în funcție de dimensiunea diverticulului și de severitatea simptomelor dumneavoastră.

Pentru unii pacienți, în special pentru cei cu diverticuli mai mici sau care nu sunt apți din punct de vedere medical pentru o intervenție chirurgicală, o abordare conservatoare ar putea fi adecvată. Aceasta poate implica schimbări simple în dietă, cum ar fi consumul de alimente mai moi, mestecarea temeinică și mâncatul lent. Această abordare este uneori numită „expectativă vigilentă”.

Totuși, pentru majoritatea pacienților simptomatici, intervenția chirurgicală este cea mai eficientă modalitate de a gestiona un diverticul faringian. Scopul chirurgiei este de a preveni acumularea alimentelor în diverticul și de a elibera presiunea care îl cauzează. O parte crucială a multor abordări chirurgicale este o procedură numită miotomie cricofaringiană. Aceasta implică secționarea mușchiului cricofaringian, care este adesea prea tensionat sau nu se relaxează corespunzător, pentru a ajuta la eliberarea presiunii crescute și a permite alimentelor să treacă mai ușor.

Există două abordări chirurgicale principale:

• Sutura endoscopică (cunoscută și sub numele de procedura Dohlman sau tratament endoscopic flexibil):
• • Cum se realizează: Aceasta este o procedură minim invazivă și este adesea opțiunea preferată. Se efectuează prin gură, utilizând un endoscop (un tub subțire și flexibil cu o cameră video), sub sedare sau anestezie generală. Un dispozitiv special, adesea un capsator, sau instrumente care utilizează diatermia (căldura) sau laserul, sunt folosite pentru a secționa peretele (numit sept) care separă diverticulul de esofag. Acest perete conține mușchiul cricofaringian. Prin secționarea acestui perete, alimentele pot trece liber în esofag fără a rămâne blocate în diverticul. Diverticulul în sine nu este eliminat în această procedură.
  • Avantaje: Această metodă este preferată pentru diverticulii mai mici și oferă mai multe beneficii, inclusiv o recuperare mai rapidă, o spitalizare mai scurtă (adesea doar peste noapte, cu externarea de obicei în 24 de ore) și este mai puțin invazivă. Este deosebit de avantajoasă pentru pacienții vârstnici sau pentru cei cu alte afecțiuni medicale ori rigiditate a coloanei vertebrale, deoarece evită necesitatea hiperextensiei gâtului, care este uneori necesară pentru alte proceduri.
  • După procedură: De regulă, puteți începe să consumați lichide în câteva ore și să treceți la o dietă semilichidă a doua zi. De obicei, vi se va recomanda să urmați o dietă semilichidă timp de până la două săptămâni. O programare de control este stabilită, în general, după aproximativ trei luni pentru a verifica evoluția recuperării.
  • Ghidul NICE: Institutul Național pentru Excelență în Sănătate și Îngrijire (NICE) a recunoscut tratamentul endoscopic flexibil ca fiind o opțiune sigură și eficientă pentru utilizarea în cadrul NHS, în special pentru pacienții cu simptome severe sau pentru cei care nu sunt candidați pentru chirurgia deschisă. Este important ca această procedură să fie efectuată de cadre medicale cu expertiză specializată și formare în endoscopia intervențională.
• Diverticulectomie (Chirurgie deschisă la nivelul gâtului):
• • Cum se realizează: Aceasta este o abordare mai tradițională care implică efectuarea unei incizii la nivelul gâtului. Prin această incizie, chirurgul poate accesa diverticulul, îl poate exciza (elimina) și poate efectua o miotomie cricofaringiană (secționarea mușchiului) pentru a preveni reapariția diverticulului.
  • Dezavantaje: Această metodă este acum mai puțin comună deoarece este mai invazivă, implică riscuri mai mari și necesită, de regulă, o perioadă de recuperare mai lungă și o spitalizare mai îndelungată comparativ cu capsarea endoscopică.

Pe parcursul întregului proces de tratament, o echipă interdisciplinară, care poate include asistenți medicali, logopezi, dieteticieni și kinetoterapeuți, joacă un rol vital. Aceștia oferă îngrijire cuprinzătoare, sfaturi privind măsurile de precauție împotriva aspirației (pași pentru a preveni pătrunderea alimentelor în plămâni) și sprijin pentru reabilitarea dumneavoastră, pentru a asigura cel mai bun rezultat posibil.

Prevenție

Prevenirea formării inițiale a diverticulului faringian poate fi dificilă, deoarece este o afecțiune dobândită, legată de slăbiciunea musculară naturală și de problemele de coordonare care apar în timp, în special pe măsură ce înaintăm în vârstă. Nu există un set specific de acțiuni care să garanteze că nu veți dezvolta această afecțiune.

Cu toate acestea, gestionarea anumitor factori contributivi și adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase ar putea ajuta la reducerea riscului de agravare a simptomelor sau ar putea încetini progresia afecțiunii:

• Gestionarea bolii de reflux gastroesofagian (BRGE): Dacă suferiți de reflux acid, gestionarea eficientă a acestuia prin schimbări ale stilului de viață sau medicație poate ajuta la reducerea spasmelor musculare și a iritației gâtului. Deoarece BRGE poate contribui la dificultăți de înghițire și probleme musculare, controlul acesteia poate aduce beneficii indirecte sănătății gâtului dumneavoastră.
• Obiceiuri alimentare conștiente: Mâncatul lent, mestecarea temeinică a alimentelor și alegerea unor alimente mai moi pot reduce presiunea exercitată în timpul înghițirii. Acest lucru ar putea ajuta la prevenirea blocării alimentelor și ar putea reduce tensiunea asupra punctului slab din gât, deși aceasta nu este o măsură preventivă dovedită pentru formarea inițială a diverticulului.
• Hidratarea: Consumul unei cantități suficiente de apă poate ajuta la menținerea hidratării gâtului și la facilitarea înghițirii, ceea ce ar putea reduce efortul necesar în timpul meselor.
• Detectarea și gestionarea timpurie a simptomelor: Deși nu reprezintă o prevenție a diverticulului în sine, conștientizarea dificultăților persistente de înghițire, a regurgitației sau a tusei cronice și solicitarea promptă a sfatului medical pot duce la un diagnostic mai rapid. Gestionarea timpurie poate preveni creșterea diverticulului și poate reduce riscul unor complicații grave, cum ar fi pneumonia de aspirație.

În cele din urmă, deoarece afecțiunea este adesea legată de modificările funcției musculare asociate vârstei, prevenirea completă este dificilă. Accentul se pune, de obicei, pe gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor odată ce diverticulul s-a format.

Perspectivă / Prognostic

Perspectiva pentru persoanele cu diverticul faringian (pouch faringian) este, în general, foarte bună, mai ales în cazul unui tratament adecvat. Pentru majoritatea pacienților simptomatici, tratamentul îmbunătățește semnificativ dificultățile de înghițire și le sporește calitatea generală a vieții.

Dacă un diverticul faringian este lăsat netratat, simptomele se pot agrava progresiv în timp. Acest lucru poate duce la mai multe complicații grave:

• Scădere semnificativă în greutate și malnutriție: Pe măsură ce înghițirea devine mai dificilă și alimentele rămân blocate, pacienții pot întâmpina dificultăți în a mânca suficient, ceea ce duce la o scădere nesănătoasă în greutate și la o carență de nutrienți esențiali.
• Pneumonie de aspirație recurentă și infecții toracice cronice: Acesta este unul dintre cele mai grave riscuri. Atunci când alimentele sau lichidele din diverticul pătrund în plămâni, pot cauza infecții pulmonare repetate și severe, care pot pune viața în pericol.
• Obstrucție esofagiană: Pe măsură ce diverticulul crește, acesta poate exercita presiune asupra esofagului, îngreunând și mai mult trecerea alimentelor.
• Risc rar de cancer: Într-un număr foarte mic de cazuri (aproximativ 1 la 200), un diverticul faringian de lungă durată se poate transforma în cancer. Simptome noi, cum ar fi durerea persistentă, modificările vocii sau dificultățile de respirație, ar putea fi semne ale acestei complicații rare și trebuie investigate imediat.

În urma tratamentului, în special prin proceduri endoscopice moderne, majoritatea pacienților experimentează o îmbunătățire rapidă a simptomelor și se recuperează bine. Deși este posibil ca problemele de înghițire să reapară în unele cazuri, tratamentele ulterioare reușesc de obicei să rezolve aceste probleme.

Recuperarea dumneavoastră va fi susținută de o echipă interdisciplinară, incluzând asistenți medicali, logopezi și dieteticieni. Aceștia vă vor oferi îndrumări privind practicile alimentare sigure, măsuri de precauție pentru a preveni aspirația și exerciții de reabilitare pentru a vă ajuta să recâștigați funcția normală de înghițire. Pacienții revin de obicei la o dietă moale rapid după tratament și pot reveni treptat la activitățile lor obișnuite.

Managementul pe termen lung include adesea programări de monitorizare, de exemplu, la trei luni după operație, pentru a urmări recuperarea și a aborda orice problemă persistentă sau recurentă. Scopul principal este de a vă asigura că alimentele trec liber în stomac, ameliorând simptomele și prevenind complicațiile grave asociate cu un diverticul faringian netratat, permițându-vă să trăiți o viață mai sănătoasă și mai confortabilă.